Bursele europene cresc puternic în deschiderea ședinței de tranzacționare de vineri, aproape de un maxim istoric, după victoria puternică a premierului britanic Boris Johnson la alegerile parlamentare din Marea Britanie.
Partidul Conservator din Regatul Unit al Marea Britanii este creditat de exit-poll-uri cu victorie în alegerile parlamentare. Premierul Boris Johnson se profilează câștigător după ce a candidat pe o platformă care vizează scoaterea țării din Uniunea Europeană, în acord cu rezultatul referendumului din anul 2016. Lira sterlină câștiga peste 2,5 procente față de dolarul american și se tranzacționează la cel mai tare nivel din ultimul an și jumătate.
Lira sterlină a urcat miercuri la maximul ultimelor aproximativ 7 luni în contextul în care investitorii pariază pe o victorie a Paridului Conservator la alegerile de săptămâna viitoare.
Conservatorii își consolidează poziția de favoriți în vederea alegerilor legislative britanice de la 12 decembrie, arată două sondaje publicate sâmbătă, relatează Reuters.
Lira sterlină a urcat luni la maximul ultimelor peste 6 luni față de euro, în contextul în care șansele ca acordul de Brexit să treacă de Parlamentul britanic până pe 31 ianuarie sunt în creștere.
Marea Britanie se îndreaptă spre organizarea de alegeri anticipate pe 12 decembrie, după ce parlamentarii au votat marți seara în acest sens, după luni de zile de blocaj referitor la Brexit, transmite BBC.
Partide britanice aflate în opoziție, care urmăresc să împiedice Regatul Unit să părăsească Uniunea Europeană (UE) fără un acord (”no deal”), vor alegeri anticipate mai devreme decât a propus premierul Boris Johnson.
Euro s-a depreciat luni la cel mai redus nivel din ultimele 16 luni în raport cu dolarul, pe fondul îngrijorărilor cu privire la impactul războiului comercial SUA-China asupra economiei europene. Lira sterlină a pierdut până la 1% din valoare, în contextul speculațiilor legate de organizarea de alegeri generale în Marea Britanie.
Partidul Conservator al premierului Theresa May a pierdut sute de locuri în alegerile locale desfășurate joi în Regatul Unit, mai multe voci din partid cerând din nou demisia liderului conservator, transmite sâmbătă dpa, preluată de Agepres.
Marea Britanie trebuie să participe la alegerile europarlamentare dacă se va amâna ieșirea din blocul european până după 1 iulie, a anunțat Gregor Schusterschitz, delegatul Austriei la negocierile privind Brexitul, într-un interviu publicat duminică, scrie Reuters.
Șocul alegerilor din Marea Britanie, în care conservatorii premierului Theresa May au pierdut majoritatea în Parlament, a dus la deprecierea lirei sterline cu până la 2%, la cel mai redus nivel din ultimele două luni, din cauza temerilor că turbulențele politice ar putea complica negocierile pentru Brexit care ar trebui să înceapă în 10 zile, dar reacția burselor la nivel internațional este limitată, relatează Reuters.
Partidul Conservator britanic a pierdut în alegerile anticipate de joi majoritatea absolută pe care o deținea în Parlament, însă rămâne cea mai mare formațiune în Legislativ, scrie presa britanică.
Negociatorul Parlamentului European pentru Brexit, Guy Verhofstadt, îi avertizează pe britanici că rezultatele alegerilor anticipate nu vor schimba în nicio măsură acordul de Brexit, susținând chiar că acest scrutin a fost declanșat de oportunismul conservatorilor Theresei May, potrivit unui comentariu semnat de europarlamentar în paginile The Guardian.
Bursele europene au avut astăzi cel mai abrupt declin din ultimele 5 luni, după ce premierul Marii Britanii, Theresa May, a anunțat că va convoca alegeri legislative anticipate, potrivit MarketWatch.